O fărâmă de bine pentru românii din Italia
Nu am mai scris de mult timp pe blog, chiar dacă avem destul de multe de spus. Vorbesc de emoțiile, entuziasmul și nerăbdarea cu care am muncit pentru a-mi deschide o clinică în București și de indignarea față de sistem, față de clasa politică și bețele în roate, care ni se pun nouă – tinerilor români, aflați la începutul carierei, dar care ne dorim să rămânem în țara noastră, în ciuda tentațiilor profesionale din Occident.
Aș fi avut multe de spus și legat de corupție, legat de alegeri, de dorința avidă de a ne diviza pe noi, cei din România, în grupuri pline de ură. Sunt multe aspecte care ne dezbină, dar mult mai multe care ar trebui să ne unească și să ne facă să ne acceptăm și să ne apreciem, indiferent de modul diferit în care gândim și acționăm.
Am preferat să tac din teama de a nu fi catalogat sau,,plasat” virtual într-un anumit grup. Am ales să tac și să fac. Am ales să depun eforturile necesare pentru o fărâmă mică de bine într-o țară atât de sătulă de negativism. Fiecare dintre noi are cel puțin o rudă, un prieten, un părinte sau un soț plecat la muncă în străinătate.
Pentru toți acești oameni, din străinătate, dragi nouă s-au făcut puține, li s-a întors puțină recunoștință, de la noi, cei rămași în țară. Acești oameni au fost acuzați și catalogați în mod greșit de aceeași clasă politică, care a cauzat plecarea acestora de lângă familii.
Românii plecați din țară se întorc plini de speranță în România, de cel puțin două ori pe an și contribuie în mod semnificativ la creșterea economică a țării. Sunt ei, cei care fac sacrificii pentru copiii sau pentru rudele vulnerabile, dar pentru binele lor câți dintre noi s-au preocupat?
,,Puținul” pe care mi l-am asumat eu este deschiderea Clinicii DRM România în capitală.
Ar fi multe de făcut pentru ei. De multe ori ne simțim neputincioși, însă în loc să ne plângem de milă, am putea să facem fiecare dintre noi puținul de care suntem în stare. ,,Puținul” pe care mi l-am asumat eu este deschiderea Clinicii DRM România în capitală.
Dincolo de obiectivul nostru – de a oferi servicii de calitate, într-un cadru modern – ne-am propus să oferim pachete avantajoase pentru toți românii plecați din țară. Primii vizați sunt românii din Italia.
Italia este țara mentorului meu – dr. Ernico Marcon, fondator și proprietar al Clinicii Dr Marcon – cel de la care am învățat tainele implantologiei avansate.
Este și țara în care sunt plecați cei mai mulți români. Despre ce este vorba? Românii noștri pot fi tratați în România, la Clinica DRM România, iar în cazul unor complicații pot fi tratați, în Italia (DRM – Clinica Dr Marcon), la prețuri similare cu cele din România, fără ca pacientul să fie nevoit să se întoarcă în București.
Este fărâma de bine pe care mi-am asumat-o eu, fără a mă opri aici. Este un mod de a-mi arăta recunoștința față de ei, față cei dragi mie, față de mentorul meu. Este un mod prin care îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru tot ce mi-a dat.
Lasă-ne un comentariu