Acest site folosește cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Mai multe informatii aici
OK
0725 220 940
Programare
Articole   -   Profilaxie

De unde provine teama de medicul stomatolog?

După cum bine știm, teama de medicul stomatolog (sau dentofobia) este o componentă destul de prezentată în activitatea profesională a medicului dentist. O să încep articolul de azi cu o poveste…


De ce se temea Adelin de medicul dentist?

Adelin avea 9 ani, când un dentist nu a reușit să-i anestetize un molar, înainte de a începe să-i lucreze pe canal. Rezultatul a fost o teama de stomatologi care a durat mai bine de 20 de ani. Chiar dacă s-a confruntat cu probleme stomatologice, Adelin nu a mers la destist. Mai mult, mi-a mărturisit că intra în panică și atunci când trecea pe lângă un cabinet stomatologic.

 

La vârsta de 32 de ani, cât are acum, și-a cioblit un dinte, iar acesta a început să fie afectat de carii, făcându-l să aibă dureri constante. Așa a ajuns la cabinetul meu, dar înainte să aibă curajul să vină la consultație a primit o serie de asigurări din partea cunoștințelor că totul va fi în regulă și că sunt stomatolog care comunică în permanență cu pacienții săi.

 

La prima vizită la cabinetul meu, Adelin părea a fi în stare de șoc, primele 15 secunde nu a schițat niciun zâmbet. De unde a provenit teama lui? De la o trauma din copilărie. Medicul stomatolog de atunci l-a asigurat pe Adelin că intervenția nu va fi una dureroasă, dar nu a fost așa.

 

De ce se temea Claudia să meargă la stomatologie?

O situație similară a fost cea a Claudiei, care a mers la un cabinet stomatologic renumit din Craiova și i s-a făcut rău în timp ce stomatologul încerca să îi extragă molarul de minte. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2008, iar de atunci Claudia nu a mai mers la dentist.

 

Din cele 2 cazuri prezentate, deducem că teama de medicul stomatolog nu este neapărat cauzată de o întâmplare din copilărie. Puțini oameni sunt cei care nu se tem de medicii stomatologi, lucru nu foarte îmbucurător pentru mine și pentru colegii mei de breaslă.

Milioane de români se tem să meargă la medicul stomatolog, chiar dacă nu au experimentat o traumă în cabinetul stomatologic.

 

Teama împiedică milioane de români să meargă la stomatolog. La această problemă se mai adaugă și o a doua, care consider că este chiar mai gravă, anume românul nu are cultura mersului la stomatolog.

 

Sunt persoane care mi-au mărturisit că se temeau deaorece au auzit de la cunoștințe și prieteni că intervențiile stomatologice sunt dureroare. Mulți dintre aceștia au scăpat de această teamă după o primă vizită la stomatolog.

 

frica de dentist, clinica drm bucuresti

 

De ce se temea Diana să meargă la stomatolog?

Dacă iau cazul Dianei, o altă pacientă, situația e chiar mai dureroasă. Diana a avut un medic stomatolog încă de când era mică. Totul a decurs bine, până în primul an de facultate când a mers la un alt medic stomatolog, în București, iar acesta i-a spart un molar. De atunci și până anul trecut, în vară, Diana a încercat să găsească un stomatolog în care să aibă încredere.

 

Nimic nu a mulțumit-o, dar acest lucuru s-a întâmplat și pentru că niciun medic stomatolog nu a fost dispus să o asculte. De fapt, nu că nu au fost dispuși să o asculte, dar nu au părut suficient de comunicativ, astfel încât Diana să le poată comunica teama sa.

 

Cu alte cuvinte, teama de medical stomatolog poate apărea în mod justificat sau din cauza miturilor existente, cum că orice intervenție stomatologică este dureroasă.

 

Ce fac medicii dentiști pentru pacienții care se confruntă cu dentofobia?

Consecințele acestei temeri pot fi extrem de mari și încep cu dureri ale dinților, dinți pierduți și chiar boli de inimă grave, accidente vasculare și diabet.

 

Din fericire, tot mai mulți stomatologi acordă o atenție deosebită acestui subiect și sunt special instruiți, astfel încât să știe cum să procedeze în cazul pacienților care se tem. În acest sens, există o varietate de metode și tratamente care au rolul de a reduce durerea și de a atenua frica în scaunul stomatologic.

 

Teama de stomatolog nu provine atât de mult din experiența durerii, cât din lipsa de control pe care pacienții o experientă în scaunul stomatologic. În timpul unei intervenții cu greu avem control asupra situației. Asta creează teamă pentru unii oameni, deoarece ei nu se simt în siguranță.

 

Cu toate acestea, mulți stomatologi contribule la o anxietate inutilă a pacienților, deoarece aceștia presupun că toți pacienții au praguri similare de durere și se ocupă de toate procedurile dentare în același mod.

Deși pare banal, 90% din teama pacienților dispare atunci când discută cu stomatologul despre ceea ce le produce teamă. 
Deși pare banal, 90% din teama pacienților dispare atunci când discută cu stomatologul despre ceea ce le produce teamă. Dacă există însă situații mult mai grave, în care teama nu dispare nici măcar după ce are loc un dialog între medicul dentist și pacient, soluția mea este aceea realiza un cadru mai puțin stresant. Modul în care arată cabinetul stomatologic și mirosul din interior contribuie la starea de teamă.

 

Deși de-a lungul timpului m-am adaptat situațiilor și i-am făcut pe pacienții mei să fie relaxați atunci când ajung la cabinet, există numeroase persoane care nu reușesc nici măcar să intre în cabinetul stomatologic. Cu aceștia, în măsura în care mi se seolicită ajutorul, aleg să port un dialog în afara cabinetului stomatologic, astfel încât să înțeleg care este cauza fricii lor.

 

Ce le recomand eu pacienților care se tem de medicul dentist?

Ceea ce vă recomand, în cazul în care vă confruntați cu această teamă, este să vorbiți despre cauza fricii voastre cu medicul stomatolog la care mergeți, iar în acest mod, medicul stomatolog să se poată adapta situației.

Dacă nu reușiți să faceți asta cu primul stomatolog la care mergeți, căutați până ce găsiți un medic care vă inspiră încredere. Ceea ce le spun eu pacienților mei sper să vă ajute și pe voi. Și medicul stomatolog este om. Este posibil să nu fie cea mai comunicativă persoană, dar să își cunoască foarte bine profesia și să fie un stomatolog bun.

Fiecare zi trebuie să ne fie un zâmbet,

Lasă-ne un comentariu

Nu exista comentarii.